România, fruntașă în UE la numărul deceselor în accidente rutiere

Asociația EDIT (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului) vine cu o soluție prin primul Program Național de Educație pentru Siguranță (PNES).

Programul Național de Educație pentru Siguranță a încheiat primul tur prin țară

Pentru anul 2020, EDIT își propune să ajungă în cât mai multe alte orașe din țară, atât prin PNES cât și prin alte proiecte pe care le are în desfășurare.

#ActualRegional 12.12.2019 #Live @TVRTimişoara 85 UPC & 107 DIGI

Caravana Asociatiei EDIT a ajuns si la Timisoara.

Manevre de resuscitare, învățate prin practică la „Ora de educație rutieră“

La Colegiul Național “Vasile Goldiș” din Arad a avut loc activitatea preventivă “Ora de educație rutieră”, în cadrul unui proiect național demarat de Asociația EDiT, împreună cu IPJ Arad, ISU Arad și ISJ Arad.

PNES – primul program dedicat siguranței copiilor și tinerilor

Pe baza experienței acumulate prin proiectul ”Ora de Educație Rutieră” din București, prin care s-a ajuns la 80.000 elevi, implicit la aproximativ 180 de școli și licee, dar și la peste 40.000 de preșcolari din toată țara.

Timişoara, inclusă în primul program dedicat siguranței copiilor și tinerilor A fost inițiat primul Program Național de Educație pentru Siguranță dedicat siguranței copiilor și tinerilor. Timişoara se află printre primele orașe în care va fi pus în practică acest proiect.

Curs de educație rutieră și prevenire a bullying-ului pentru elevii clujeni

Doi instructori din cadrul centrului de formare SMURD pentru paramedici pompieri vor participa la un eveniment educativ, primul care are loc în afara Bucureștiului, în cadrul proiectului Asociației EDIT – Program Național de Educație pentru Siguranță (PNES).

PNES – Primul program dedicat siguranței copiilor și tinerilor

PNES este lansat oficial la nivel national, iar primele orașe vizitate sunt Cluj, Arad și Timișoara, unde echipa EDIT și partenerii de la Poliția Română și I.S.U. vor interacționa cu elevi din clasele primare și cu adolescenți de la liceu.

PNES -PRIMUL PROGRAM DEDICAT SIGURANȚEI COPIILOR ȘI TINERILOR

Pornind de la o reală necesitate în rândul școlarilor și liceenilor, Asociația EDIT (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului) a inițiat primul Program Național de Educație pentru Siguranță (PNES), în parteneriat cu Poliția Română, prin Direcția Rutieră și Institutul pentru Combaterea și Prevenirea Criminalității, Ministerul Educației Naționale și I.G.S.U.

VEDETELE, ACTORII ȘI COMEDIANȚII LE VORBESC ADOLESCENȚILOR DE LA LICEU DESPRE SIGURANȚA ÎN TRAFIC

Din dorința de a informa un număr cât mai mare de adolescenți și elevi cu privire la siguranța lor, Asociația EDIT a pus la cale primul Program Național de Educație pentru Siguranță (PNES), care se va desfășura pe următorii trei ani.