Copiii desenează siguranța pe străzi: 5 postere câștigătoare la OER VIA Creative 2025

Copiii desenează siguranța pe străzi: 5 postere câștigătoare la OER VIA Creative 2025

La finalul unei ediții record a proiectului Ora de Educație Rutieră – VIA Creative, organizat de Asociația E.D.I.T. în parteneriat cu TotalEnergies Global Services Bucharest, 5 postere realizate de elevi din ciclul primar au fost premiate pe 24 iunie în cadrul Galei OER VIA Creative 2025, desfășurate la Hotel Novotel, București.

7.261 de elevi, din 37 de școli din București, Cristian (Brașov) și Ozun (Covasna), au participat anul acesta la cea mai amplă ediție de până acum. Proiectul a depășit obiectivul inițial de 7.000 de elevi și 35 de școli.
În urma atelierelor interactive de educație rutieră – susținute alături de Poliția Română, care a oferit exemple practice, sfaturi utile și sesiuni de conștientizare a riscurilor din trafic – fiecare școală a înscris un afiș în concursul „Mergem la școală în siguranță”. Posterele reflectă nu doar regulile învățate, ci și efortul colectiv al elevilor, cadrelor didactice și părinților.

Rezultatele concursului „Mergem la școală în siguranță”.

🥇 Locul I – Școala Gimnazială Nr. 190

🥈 Locul II – Școala Gimnazială Nr. 113

🥉 Locul III – Școala Gimnazială Nr. 78

🏅 Mențiunea I – Școala Gimnazială Nr. 82

🏅 Mențiunea II – Școala Gimnazială Nr. 150

Juriul ediției 2025:
Șerban Pavlu – actor
Ruxandra Cochinescu – Deputy Managing Director la TotalEnergies Global Services Bucharest
Radu Constantin – creator podcast „Gândește Diferit”
Claudiu Costea – comisar la Brigada Rutieră București
Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării
Liviu Zorilă – președinte Asociația E.D.I.T.

Extinderea proiectului: Ambasadorii VIA Creative
În toamnă, inițiativa continuă cu selecția Ambasadorilor VIA Creative, un grup de elevi care propun proiecte inovatoare pentru îmbunătățirea siguranței rutiere în comunitatea lor. Cel mai bun proiect va reprezenta România la competiția internațională organizată de TotalEnergies Foundation, consolidând astfel angajamentul organizației față de siguranța rutieră la nivel global.

Parteneri instituționali
Această inițiativă este sprijinită de Ministerul Educației și Cercetării și Poliția Română.

Rezultate remarcabile ale proiectului
În perioada 2022–2025, „Ora de Educație Rutieră – VIA Creative” a ajuns la peste 19.000 de elevi din România:
2022-2023: 6.101 elevi din 31 de școli
2024: 5.672 elevi din 30 de școli
2025: 7.261 elevi din 37 de școli – cea mai amplă ediție de până acum!
Aceste rezultate demonstrează impactul pozitiv pe care „Ora de Educație Rutieră – OER VIA Creative” l-a avut în comunitățile locale și confirmă importanța educației rutiere în formarea unei generații responsabile. Prin extinderea proiectului și dezvoltarea unor noi inițiative, Asociația E.D.I.T. și partenerii săi continuă să contribuie activ la reducerea riscurilor din trafic și la crearea unui mediu mai sigur pentru toți participanții la drum.

Despre TotalEnergies
TotalEnergies este o companie globală multi-energie care produce și comercializează petrol, biocombustibili, gaze naturale, surse regenerabile și electricitate. Cu peste 100.000 de angajați în mai mult de 120 de țări, TotalEnergies plasează dezvoltarea sustenabilă și în siguranță în centrul tuturor proiectelor și operațiunilor sale, având ca scop să contribuie la bunăstarea oamenilor.

Despre VIA
Programul „VIA Creative” face parte din inițiativa globală „VIA – Road Safety Education”, susținută de TotalEnergies Foundation și Global Road Safety Partnership (GRSP). Scopul său este de a îmbunătăți educația rutieră pentru copii și tineri, promovând un comportament responsabil în trafic.

Despre TotalEnergies Global Services Bucharest
TotalEnergies Global Services Bucharest este centrul de servicii financiare al TotalEnergies în România, furnizând soluții pentru 4 procese contabile cheie în peste 50 de țări din Europa și Africa, precum și servicii IT integrate la nivel global. Una dintre prioritățile fundamentale ale centrului este susținerea dezvoltării sustenabile și în siguranță, atât a companiei, cât și a comunităților locale.

Despre Asociația E.D.I.T.
Asociația E.D.I.T. (Educație, Dezvoltare, și Implicarea Tineretului) este un ONG dedicat proiectelor de educație non-formală pentru copii și tineri. Din 2016, organizația implementează proiecte naționale în educație, siguranță, sport și cultură urbană, contribuind la o societate mai responsabilă și conectată.
„Ora de Educație Rutieră” face parte din programul național de educație pentru siguranță „România în Siguranță”, inițiat de Asociația E.D.I.T., cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (Guvernul României).

Comments are closed.