Peste 34.000 de elevi și 500 de profesori au BENEFICIAT de cursuri de educație rutieră, prim-ajutor sau pregătire pentru cutremur
Peste 34.000 de elevi și 500 de profesori au BENEFICIAT de cursuri de educație rutieră, prim-ajutor sau pregătire pentru cutremur
La Guvernul României s-a desfîșurat azi conferința anuală „Educație pentru Siguranță”, inițiată de Asociația E.D.I.T (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului), cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
La evenimentul de la Palatul Victoria au participat, în calitate de parteneri ai programului, reprezentanți din Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, la nivel de secretar de stat, și din instituții precum Poliția Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și stakeholderi din sectorul privat, care susțin proiecte de educație rutieră, de prim- ajutor și educație pentru cutremur.
Peste 34.000 de elevi și 500 de profesori au BENEFICIAT de cursuri de educație rutieră, prim-ajutor sau pregătire pentru cutremur
Conferința face parte din Programului Național „România în Siguranță”, ocazie cu care s-au prezentat rezultatele obținute, planurile de viitor și s-a agreat ideea demarării unor parteneriate strategice, pentru a scala rezultatele și construi o Românie în Siguranță.
„Probabil știți deja că, an de an, România este în fruntea clasamentului Uniunii Europene, în ceea ce privește numărul de decese din accidente auto. Mai mult, în jur de 70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor și lista statisticilor îngrijorătoare poate continua. Este evident că ceva trebuie schimbat începând de azi, iar educația este în mod cert una dintre soluții.
În cei 7 ani de când am înființat asociația, am dezvoltat proiecte educaționale pentru siguranță, care au ajuns la peste 180.000 de copii și adolescenți, din 400 de unități de învățământ și 40 de orașe din România. Suntem siguri că prin aceste proiecte am contribuit la salvarea unor vieți omenești, vieți care, din fericire, acum nu apar în statistici.
Credem că „educația este arma pe care o avem la îndemână pentru a schimba lumea”, iar pentru a putea schimba lumea, sau statisticile, avem nevoie de parteneri stabili, care își doresc să construiască alături de noi o Românie în Siguranță pentru generațiile viitoare.”, a declarat Liviu Zorilă, președintele Asociației E.D.I.T.
„Conform statisticilor, 86 de decese la un milion de locuitori sunt cauzate anual în România de accidentele rutiere. Vorbim despre peste 1.600 de vieți pierdute într-un singur an. Cu alte cuvinte, pierdem câte o mică localitate din cauza accidentelor rutiere.
Rata de decese este dublă față de media europeană. E nevoie de o muncă de conștientizare continuă pentru schimba acest lucru, iar prin capacitatea noastră de a susține partenerii din societatea civilă ne ajută să contribuim direct la implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă.
Pe lângă strategii și alte politici publice este imperios necesar să angrenăm cetățenii în demersul nostru.
În ultimii 2 ani am avut un parteneriat solid prin care am ajuns la mii de oameni cu ore de educație rutieră, cursuri de prim-ajutor şi sesiuni de informare pentru siguranță în caz de cutremur. Vom continua să sprijinim astfel de acțiuni pentru că doar împreună putem construi un viitor durabil.”, a declarat László Borbély, Consilier de Stat al Prim-Ministrului, și coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă (SGG).
500 de cadre didactice au finalizat programul acreditat de educație rutieră
În cadrul mesei rotunde, Asociația E.D.I.T. a prezentat rezultatele obținute în anul școlar 2022-2023, realizări care au fost posibile prin parteneriatele cu Mol România, TotalEnergies, Sixt, Generali, Disney România, Fundația Comunitară București și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Anul trecut, organizația a raportat faptul că a ajuns la peste 34.000 de beneficiari direcți (copii și adolescenți), din 213 unități de învățământ, pentru care a livrat cursuri de educație rutieră, prim ajutor și educație pentru cutremur și 500 de cadre didactice au finalizat programul acreditat de educație rutieră și prim ajutor inițiat de asociație.
De asemenea, au fost reabilitate 3 treceri pentru pietoni din București, iar prin prezența la diverse evenimente publice, voluntarii și echipa E.D.I.T. au responsabilizat peste 10.000 de persoane prin informațiile oferite, posibilitatea de a testa simulatorul de impact sau a ochelarilor care demonstrează viteza de reacție scăzută, ca urmare a consumului de alcool sau substanțe interzise.
Comments are closed.